INTERCARDIODIAB - interviu cu Mihai Crețeanu
Spuneți-ne povestea din spatele centrului
medical INTERCARDIODIAB SRL ?
INTERCARDIODIAB SRL este o afacere de familie – este o clinică medicală înființată în 1991, inițial ca asociație de cabinete medicale de către părinții mei, amândoi medici - mama mea fiind medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, iar tatăl meu medic specialist în cardiologie și medicină internă. Intercardiobiab este acronimul de la :
Interne - Cardiologie – Diabet.
Crescând într-o familie de medici - atât părinții cât și bunicul fiind in această sferă, pasiunea pentru medicină a fost în mine adânc înrădăcinată, de aceea cursul firesc, după finalizarea liceului, a fost Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Deoarece mi-am dorit să fac ceva ce încă în România era foarte la început, am decis să îmbrățișez ramura specialității de radiologie și imagistică, mai concret radiologia intervențională.
Această specialitate se ocupă cu diagnosticul și tratarea tuturor vaselor de sânge
din organism, mai puțin cele de la inimă. După un stagiu de perfecționare de câțiva ani în Franța, întrucât această ramură era încă la început în România, și mai ales în zona Moldovei, am decis să “mă întorc la vatră ” pentru a putea veni în sprijinul semenilor mei și comunității din care fac parte, cu toate cunoștințele și experiența medicală pe care o acumulasem în toți acești ani de stagiu atât în țară cât și în străinătate...
Astfel din 2012, am preluat și managementul cabinetului care la momentul de atunci funcționa cu cele 3 specialităti ale părinților și astfel prin prezența mea acronimul a căpătat altă semnificație : Intervențional – Cardiologie – Diabet.
În următorii ani am transformat cabinetul într-un puternic centru medical, în prezent la nivelul centrului existând 8 specilități și 16 medici, cu unii
existând relații contractuale cu CAS, cu alții
numai în regim privat . Deasemenea în cadrul
centrului există un punct de recoltare pentru
analize medicale - Bioclinica.
Cu ce veniți ca noutate pentru comunitatea
suceveană?
INTERCARDIODIAB – înainte de orice este o
soluție medicală. Faptul că de la bun început
am construit acest brand
pe o structură solidă
începând cu echipa
medicală și continuând
cu infrastructura adică , situarea acestuia
în centrul orașului, aparatură de ultimă
generație și o echipă administrativă care
este implicată total. Pentru noi nu există
pacienți care să ajungă în centrul nostru,
fie telefonic/fie fizic, care să nu găsească
răspuns la solicitările pe care le au.
În cazul în care nu avem
specialitatea solicitată de
aceștia, încercam să venim
în sprijinul lor fie printr-un
contact de la colaboratorii
noștri medici pe diferite
specialități medicale, fie
contactăm direct colegii de la
unitățile sanitare din zonă
pentru a facilita traseul
pacienților.
Încercăm zi de zi să fim mai
buni ca ieri și în fiecare zi să ne
ghidăm după “motto-ul” nostru:
Detaliați-ne specialitățile și serviciile medicale pe care centrul dvs medical le oferă.
Cardiologia și Diabetul zaharat sunt două specialități medicale forte ale centrului nostru. La fiecare specialitate medicală ne mândrim cu o echipă de medici profesioniști și dedicați 100% . La specialitatea de cardi- ologie avem patru medici - din care doi sunt medici primari, iar la specialitatea diabet zaharat, nutriție și boli metabolice avem trei medici – din care unul primar. La aceste două specialități, avem și relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Suceava. Deasemenea ca și specialități forte avem neurologia – unde sunt trei medici, din care unul este medic primar cu competențe în ecografia Doppler carotidiană și vine aproape săptamânal de la Iași, un medic primar la endocrinologie, doi medici specialiști la chirurgie vasculară, la urologie precum și ecografia generală și specifică.
Cum ziceam anterior, de 3 ani avem punct de recoltare, BIOCLINICA, în incinta centrului nostru pentru analize medicale generale și specifice. Punctul de recoltare din centrul INTERCARDIODIAB este singurul din municipiu și ne mândrim de această colaborare, precum și pentru abordarea pacientului la cel mai înalt standard.
Contractul cu Casa de Asigurări Suceava – vine în sprijinul pacienților noștri cu aceleași servicii medicale de înaltă precizie și succes, iar din punct de vedere financiar nu există costuri pentru pacienți. Deasemenea, performanța aparaturii medicale folosite (două ecografe de ultimă generație, șase aparate de monitorizare a tensiunii sau ritmului cardiac, un aparat pentru testarea la efort, testarea sensibilității la nivelul membrelor, testarea indicelui gleznă-braț, precum și recomandările terapeutice de calitate înaltă și asumare oferite de colaboratorii medici), face ca fiecare vizită a pacienților noștri să fie mai clară, mai încrezătoare și mai plină de speranță.
Un atu pentru pacienții noștri este programul de funcționare al centrului nostru, acesta fiind zilnic deschis de la ora 8:30 până la ora 19:30, acoperind astfel întreaga arie a programului de lucru pentru pacienți – fie că aceștia lucrează în schimburi, fie ca sunt disponibili într-un anumit interval orar.
Vă rugăm să ne spuneți câteva elemente care vă diferențiază față de celelalte centre medicale.
Noi toți care formăm echipa
INTERCARDIODIAB încercăm zi de zi să găsim soluțiile potrivite la problemele de sănătate ale pacienților noștri, de aceea suntem într-o colaborare și interconexiune permanentă cu cei din celelalte unități sanitare private sau de stat pentru că noi considerăm că normalitatea este să avem o relație inter-umană mai bună între noi medicii, pacientul fiind cel câștigat – iar rezolvarea problemelor de sănătate ale acestuia este prioritate atât pentru noi ca oameni cât și din punct de vedere al domeniului medical pe care îl reprezentăm.
Comments