top of page

OSCAR

Updated: Feb 25, 2020

Cardul de carburant OSCAR în rețeaua de benzinării RO







Sistemul de carduri OSCAR reprezintă un concept B2B de alimentare cu carburant destinat flotelor auto ale companiilor, prin utilizarea cardurilor personalizate în rețeaua națională de stații OSCAR.

DIESELpoint Access rețeaua B2B disponibilă din 2010, a fost construită și dezvoltată în mod special pentru a acoperi nevoile transportatorilor.

RO concept OSCAR, brandul de retail al OSCAR a fost gândit să contribuie la extinderea acoperirii naționale și să vină în completare cu produse și servicii specifice, atât pentru mașină, cât și pentru șofer și partenerii săi de drum.


Cardurile OSCAR, Energy si Easy, beneficiază de acoperire națională cu aceleași condiții comerciale, aceeași calitate a carburantului, transparență operațională și siguranță a alimentarii în orice stație din rețeaua OSCAR: DIESELpoint Acces și RO concept OSCAR.


Beneficiile cardurilor de carburant OSCAR:

• Creditare, facturare și termen de plată flexibil, în funcție de nevoile fiecărei companii;

• Tranzacții sigure prin carduri contactless personalizate;

• Controlul alimentărilor prin acces online securizat la tranzacții și rapoarte pe cardurile utilizate;

• Gestionare online a limitelor, cardurilor, facturilor și detaliilor contractuale.

• Flexibilitate și configurare personalizată pentru fiecare card în parte;

• Prețuri atractive la alimentare;



“RO concept OSCAR” este primul pas al intrării OSCAR în retailul de carburant cu benzinării. „Retailul a fost un pas natural pentru noi ca și companie de distribuție ajunsă la maturitate și in același timp o oportunitate de a face un nou pas și de a transfera in B2C profesionalismul dovedit în B2B. RO a fost conceput și este implementat ca o prezență modernă, prietenoasă, gândită special pentru șoferii la drum, atât companii cât și clientul obișnuit, ce apreciază raportul calitate/preț ca fiind unul determinant în alegerea benzinăriei.





Brandul de franciză, RO, concept OSCAR, beneficiază de lanțul logistic integrat al OSCAR, de același carburant recunoscut de șoferii profesioniști, de avantajele portofoliului de carduri OSCAR și nu în ultimul rând de suportul operațional și tehnic asigurat de o echipă de profesioniști disponibilă 24/24h.” afirmă reprezentanții OSCAR Downstream.


Rețeaua de stații OSCAR are în acest moment 72 de stații din care 42 active pe brandul RO. „Urmărim pentru RO o dezvoltare rapidă, sustenabilă și în același timp consolidarea rețelei la nivel național”.


În plus, în stațiile RO, oricine poate avea acces la cele 4 noi tipuri de carburanți aditivați OSCAR, motorina și benzina, prin cele două game ACTIS și FORTIS. „Am dezvoltat aceste 2 game de carburanți aditivați pentru a susține rețeaua de retail cu variante superioare de carburant care sa acopere nevoile tuturor tipurilor de

consumatori.”









Sistemul de carduri și serviciile OSCAR sunt însoțite de o abordare caldă și prietenoasă, dar si de serviciile și produsele oferite local de fiecare dintre benzinăriile RO. Când pornești la drum, ai nevoie de un prieten de nădejde pe care să te bazezi în orice situație: să-ți ofere un carburant de calitate, o cafea și o vorba bună.


Drumul bun începe cu tine! Pentru că RO înțelege nevoile șoferului! - este promisiunea brandului de benzinării în franciză, dezvoltat de OSCAR Downstream.








10 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page