Despre a fi arhitect într-un colț de țară.
Născut și crescut în Bucovina, plecat la studii în Iași și Liege, m-am întors pentru a profesa în Suceava la Arhimetr, acolo unde arhitectura contează. Se simte în sufletele celor de aici o dorință de a construi frumos, durabil. Analiza pe care o putem face asupra mediului construit din regiune ar trebui să fie mai amplă și să includem o serie mai mare de factori care contribuie la dezvoltarea acestuia.
În primul rând ar trebui să analizăm poziția geostrategică, să cercetăm configurația demografică, apoi contextul social politic
Volumele care pot fi scoase din contextul social și urban sunt doar „„forme fără fond’’. Se vorbește cu mândrie în România despre Bucovina și invariabil, noi bucovinenii încercăm să ne delimităm de moldoveni prin sintagma „„...Nu! din Bucovina!”. Bucovina este regiunea din Moldova care între 1779 și 1918, a fost sub dominație habsburgică și a cărei capitală a fost la Cernăuți. Așadar iată-ne din nou poziționați la un capăt de țară, într-o zonă de graniță. După eliberarea de sub jugul imperiului, regiunea se unește cu țara și granița de la Siret se împarte incă o dată în două. Regiunea proaspăt definită, populația cosmopolită a Sucevei, care era formată din români, evrei, armeni, polonezi este subțiată. Fiecare perioadă istorică, fiecare populație, și contextul economic își pune amprenta asupra mediului construit. Daca e să ne întoarcem în trecut la anii de domnie ai lui Stefan cel Mare vom vedea că și acesta a adus meșteri italieni care au influențat arhitectura bisericilor moldovenești prin introducerea ferestrei în ogivă, ce a dat naștere goticului moldav.
Arhitectura nu poate
fi scoasă
din contextul
social, politic, geografic.
Deci dacă ar fi să analizăm coordonatele date sunt: procentaj demografic puternic variabil, capăt de țară, context politic variabil. Toate acestea nu pot duce la o continuitate, ci doar la valuri de dezvoltare. Consider că e important să conștientizăm contextul pentru a ne putea exprima. După cum arăta Arnold Toynbee în cartea sa, ”Orașele în mișcare”, arhitectura orașelor se transformă, clădirile se reconvertesc, zone funcționale se transformă, din zona industrială în zona de locuit.
Ce face un arhitect în Suceava? Se confruntă și trebuie să răspundă prompt nevoii de dezvoltare rapide a țesutului urban în acord cu dezvoltarea economică a orașului. Ca de fiecare dată, în ultimii 28 de ani, ne aflăm în postura de a nu avea un plan urbanistic general, situație în care se află 90% din localitățile țării. Dezvoltarea economică galopantă a dus la explozii imobiliare, care nu au fost preconizate. Nevoiile de dezvoltare din sectorul privat nu numai ca nu au fost preconizate, dar nici nu au fost considerate de municipalități. De aceea rezultatul este o dezvoltare haotică și cu foarte multe probleme a orașului. Ce pot, ce trebuie să facă arhitecții? Ei trebuie să răspundă comandatarilor prin prisma deontologiei profesionale, și să-și dea concursul la o dezvoltare cât mai sănătoasă a localităților.
Se pune adesea în discuție specificul local . Specificul local după părerea mea este croit de localnici prin prisma puterii economice a acestora, coroborată apoi cu contextul social-politic. Un conflict vechi în regiune a fost acela dintre răgățeni și bucovinenii care au fost sub cupația imperiului. Contextul politic a dus la dezvoltarea mai puternică, și mai urbană a localităților din județ aflate în imperiu. Deși la granița acesteia cu Regatul , Suceava a fost atinsă de regulamente de urbanism austriac, și de tehnici de construire specifice . O serie de imobile specifice și-au făcut apariția în oraș. Clădiri publice precum Liceul Ștefan cel Mare, Palatul de justiție, locuințe care descriu un front stradal continuu, s-au impus în regulamentul de urbanism , și o parte din ele se mai regăsesc și astăzi pe străzile Armenescă , Dragoș Vodă , Petru Rareș. Inițial ele nu s-au înscris într-un specific local , ba mai mult, au contrastat cu clădirile armenești construite izolat, specifice mai curînd arhitecturii rurale . Dar prin valoare , prin omogenitate acestea au ajuns să dicteze ele înseși un specific local. Iată deci cum o etapă de dezvoltare economică modelează aliura unui oraș. Acest oraș a fost remodelat ulterior la fel de brutal de o periodă de urîtă amintire - regimul comunist care a modelat brutal și a extins brusc marginile orașului . Industrializarea a dus la o necesitate de locuințe co- lective, care la rîndul lor a dus la necesități de ordin social: unități de învățământ, spații comerciale, zone de loisir.
Pentru că sistemul era unul totalitar care era și investitorul și ordonatorul, și executantul, resursele păreau să fie inepuizabile. Așadar prin exproprieri masive s-au croit în primul rând zone ample de ample de dezvoltare pentru mașinării urbane constituite din industrie, locuințe, căi de comunicație. Pentru a nu avea îngrădiri, s-au epurat în cea mai mare parte zonele nefuncționale , destructurate, și care stăteau în calea planurilor de dezvoltare, care de cele mai multe ori nu țineau cont în nici un fel de context. Această perioadă o identificăm foarte ușor prin : ”blocurile comuniste”. Dupa 28 de ani de la căderea regimului comunist, toate clădirile construite în acestă perioadă au ajuns să fie dezavuate, deși ele sunt caracterizate de unitate, de modernism. Ultimii ani, îi putem clasa într-o perioada post decembristă, ca- racterizată de o dezvoltare haotică și cangrenică a orașului. Apartamentele de la parterele blocurilor au fost transformate în spații comerciale. Spațiile verzi dintre blocuri au fost recucerite de indivizi, și ocupate cu construcții care au îndesit țesutul urban de o manieră nesănătoasă.
Arhitectura trebuie concepută în acord cu prezentul. Să construim durabil în prezent, cu grijă pentru utilizator, cu respect pentru trecut și cu gândul către viitor. A construi în prezent presupune să lucrăm cu tehnici contemporane de construire, în acord cu tehnologiile actuale. Folosirea elementelor de arhitectură specifice arhitecturii clasice, baroce, duce la înnecarea construcțiilor în kitch. Coloane, ancadramente și cornișe care încearcă să definească obiecte de arhitectură, în afara restaurărilor, duc la sufocarea și direcționarea în dizgrație a clădirilor. Dacă e să fac o analogie, astfel de intervenții sunt la fel de oportune ca un machiaj strident de seară, asociat cu decolteul adînc la evanghelia de duminică dimineață. Este îmbucurător faptul că investitorii au început timid să se alinieze la standardele Uniunii Europene, care se constituie mai nou, într-un alt fel de imperiu. Acestă afiliere vine cu bune și cu rele, și consider că acesta trebuie considerată o forma de normalitate.
manole@arhimetr.ro
Trebuie să avem grijă
cum construim în prezent,
pentru că ne va reprezenta
în viitor.
Ceea ce acum considerăm niște obiecte distruse ar putea constitui în viitorul nu foarte îndepărtat eventuale monumente - monumente de patrimoniu recent -
(vezi exemplul
Casa de Cultură - Suceava proiectată de arhitectul Nicolae Porumbescu, mozaicurile de pe blocurile socialiste, etc.)
A construi cu resurse contemporane înseamnă să fii în acord cu timpul, să fii sincer,
să fii autentic .