top of page

Musket

Content & Advertising






Sunt un număr mare de liber profesioniști, buni creatori de conținut, din domenii creative complementare. Se cunosc, uneori lucrează împreună, dar în final se lovesc de aceeași problemă: cererea e mică, sau cel puțin așa pare.

Spre sfârșitul anului 2017, pentru cei de la Musket soluția a venit printr-o altă abordare a problemei- o mai bună vizibilitate a fotografilor, videografilor, a web designerilor, copywriterilor, a creatorilor de conținut. O agenție creativă, dar cu avantajul flexibilității unui grup mare de profesioniști care lucrează punctual pe proiectul potrivit pentru ei, potrivit pentru client. La începutul anului 2018, modelul de afacere a intrat pe piață.


“Deși ne orientăm atenția înspre mediul de business, suntem perfect conștienți de problemele sociale din România - o bună parte din ele stau la baza unei dezvoltări economice reduse din țara noastră. Astfel, Musket susține constant, prin servicii gratuite, inițiative cetățenești, ONG-uri și Fundații care aduc o schimbare în comunitate, la un nivel mai mic sau mai mare, dar fără de care România de mâine nu ar putea arăta mai bine ca cea de azi” .

Iosif Prodan


Marius Mitrofan și Iosif Prodan au împreună peste 15 ani de experiență în producția de film, muzică, fotografie, grafică, comunicare și relații cu publicul și jurnalism independent. Contactele adunate în tot acest timp le-au servit în crearea unei rețele de profesioniști sub umbrela agenției Musket, care promite să se muleze după nevoile oricărui client.



“Era în discuție să deschidem afacerea în străinătate și să scăpăm de birocrația de aici și grija constantă că oricând se poate schimba o lege care îți dă planurile de business peste cap, sau că apare o taxă nouă la care nu te așteptai. Am ales să activăm din România, totuși. Încă se poate și aici, chiar și în Moldova. E nevoie de antreprenori, de orice nivel”.

Marius Mitrofan




Musket e mai mult decât o agenție creativă. E un consultant care are și resursele să te ajute, nu doar să-ți dea sfaturi. Modelul nostru de business face ca soluția pe care o oferim firmei tale să fie cu adevărat completă.


Tot ce trebuie tu să faci e ceea ce știi mai bine. De restul ne ocupăm noi”

Marius Mitrofan



Soluția completă care se menționează este de fapt o listă de servicii “de la A la Z” care pot pune pe picioare orice firmă nouă și să îi dea vizibilitatea și șansele necesare în piață. Serviciile Musket includ, printre altele, crearea unui brand, crearea unei identități vizuale, crearea de site-uri web și conținut pentru acestea (clipuri video de prezentare, grafică, fotografii, text), gestionare de conturi social media și campanii de publicitate și e-mail marketing.

Deși natura afacerii nu îi ține legați de un anumit loc și chiar dacă la orizont există și clienți internaționali, Marius și Iosif au ales să coordoneze activitatea de la nivel local, din Iași


Până în prezent, Musket a adăugat la portofoliu și câteva afaceri de renume din zonă, dar și clienți internaționali, cu profiluri de business diverse, de la IT la stomatologie. După primul an de business, planurile pe viitor includ extinderea serviciilor și către alte zone din România.



www.musket.ro

0743943294

hello@musket.ro

15 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page